Gândurile unui tânăr oarecare dintr-un partid oarecare

Se spune că partidele politice sunt ca pantalonii: trebuie schimbate din când în când, din aceleași motive. Totuși, să spunem că îți plac acești pantaloni și preferi să îi îngrijești decât să îi schimbi.

Imperiul Otoman era uriaș, un colos ce se întindea pe trei continente — Europa, Asia și Africa. Avea sultani puternici, o armată temută, palate fastuoase, dar... în ciuda acestei măreții, avea mari slăbiciuni în interior. Corupția, administrația greoaie, luptele pentru putere, reformele eșuate și o economie fragilă îl făceau vulnerabil. Așa că i s-a spus „Gigantul cu picioare de lut”: un imperiu ce părea invincibil din afară, dar care se putea prăbuși oricând din cauza slăbiciunilor interne. Și, într-adevăr, a început să se destrame încet-încet, până când a dispărut cu totul după Primul Război Mondial. Așadar, istoria ne învață, că nu doar mărimea contează, ci și soliditatea din interior.

Vremurile se schimbă, politica la fel. Ceea ce era valabil în urmă cu 5-10-20 de ani, nu mai este valabil astăzi. Îmi aduc aminte primele acțiuni de la intrarea în partid (în urmă cu 12 ani). Mergeam în acțiuni door-to-door și împărțeam pliante prin piețe, parcuri și alte zone populate. Era o acțiune mult mai apropiată de cetățean, dar pusă în practică greșit de multe ori. Nu aveam campanii de promovare online, maxim câteva poze aruncate pe Facebook ca să fie ceva și acolo. Până și presa online era încă la începuturi.

Astăzi, comunicarea și transparența sunt mai importante ca oricând. Accesul la informații este gratuit, transparent și ușor accesibil. Votantul din prezent este total diferit față de votantul din trecut. Dacă în urmă cu 20 de ani aștepta 4 ani să vadă dacă buzunarul lui o duce sau nu mai bine cu cei pe care i-a votat la putere (indiferent că vorbim despre primari, parlamentari sau președinte), acum nu mai așteaptă 4 ani. Dacă în urmă cu 20 de ani alegătorii erau, în general, fideli unui singur partid, acum opțiunea de vot poate avea fluctuații de la o săptămână la alta. Pe de o parte este bine, pentru că partidele trebuie să ofere o performanță mult mai bună pentru a rămâne la putere, în schimb este și periculos, pentru că anumite proiecte nu se pot face de pe o zi pe alta. Eh, și aici intervine online-ul și cum comunicăm.

Știți cum e vorba din bătrâni: ,,Meseria se fură, nu se învață." Așa ar trebui să ,,furăm" și noi exemple din afară. Strategiile implementate de ei astăzi, se văd în România de abia peste 10 ani. Dar de ce? De ce trebuie să așteptăm atât și să nu punem în practică de astăzi? Pentru că suntem reticienți la schimbare. Orice lucru pe care nu îl înțelegem, îl respingem.

Gândurile sunt multe, dar se pot rezuma în câteva idei simple. Tinerii pe care îi ai în partid sunt o valoare mult mai mare decât anticipezi. Ei sunt primul tău contact, ca partid, cu votantul. Vorbim atât despre un contact la firul ierbii, cât și despre unul online. Generațiile noi de votanți nu mai sunt atrase de tipul actual de politician. Este normal. Un om politic bun trebuie să știe să comunice pe limba tuturor generațiilor. Tot istoria confirmă beneficiile unei renașteri, din când în când. Atunci când Renascentismul a debutat în Italia în secolul al 14-lea, nu a negat valorile promovate în Antichitate, ci le-a readus în centrul atenției colective, generând un dialog critic și semnalând importanța anumitor teme, totul într-o manieră atractivă pentru publicul vremii. Era cool să citești poeme antice, să le regăsești în opere de artă, să discuți politică și filosofie și să accepți noile descoperiri științifice. Fără a-l putea compara pe vreun om politic contemporan cu Desiderius Erasmus, partidele trebuie totuși să reaprindă oamenilor interesul pentru anumite valori și să le cultive niște obiceiuri de bun cetățean.

Noul trebuie îmbrățișat fără frica schimbării. Adaptarea a salvat molia piperată din Marea Britanie de la dispariția de pe plan local. Stilul învechit, problemele de comunicare, opacitatea internă și aroganța au dus la pierderea electoratului.

La Festivalul Glastonbury din 2017, Jeremy Corbyn era adorat de publicul tânăr. Publicul cânta ,,Ooooo, Jeremy Corbyn! Ooooo, Jeremy Corbyn!". Doi ani mai târziu a pierdut alegerile în fața Conservatorilor. Pogrund și Maguire scriu în cartea lor Left Out: The Inside Story of Labour Under Corbyn: „Un lanț de domino al fostelor bastioane laburiste s-a prăbușit în fața Conservatorilor”. De la a fi adorat de public și a părea imbatabil, la pierderea alegerilor. Sună cunosocut? Trebuie să învățăm din istorie, nu să o repetăm.

Renunțăm la aroganță, învățăm să comunicăm conform noilor standarde, ne focusăm pe oameni competenți care să ne reprezinte și mai ciulim urechile și la ce au de spus ăștia tineri. Poate (după atâtea eșecuri) ne dăm seama că au ceva bun de spus, până la urmă.